Important!

Reproducerea, modificarea , publicarea,adaptarea si utilizarea oricaror materiale de pe acest blog este permisa doar prin acceptul in scris al autorului. Nu se va permite reproducerea articolelor si fotografiilor de catre orice organizatie sau persoana.Daca sunteti interesati de reproducerea unui articol sau a unei imagini a autorului prezent pe blog, va rog sa ma contactati.

Razvan

Lilypie Second Birthday tickers
sâmbătă, 6 februarie 2010

Naterea

                  Povestea nasterii mele, pentru cei care nu o stiu, poate fi destul de plictisitoare.Totusi este prima zi din viata mea si o s-o las pe mami sa detalieze:
                  Datorita unui efort mai mare, in timpul unui antrenament, cand aveam 14 ani mi-a plesnit un vas de sange in zona gatului.Spre norocul meu s-a format un cheag care a avut efectul unui dop. Cu timpul cheagul s-a marit considerabil si ajunsese de marimea unei nuci mai mari.
                   Am fost la diversi doctori, am facut diverse analize care aveau diferite dagnostice si intr-un final, printr-o extragere destul de dureroasa si migaloasa s-a descoperit ca era un cheag de sange al unui vas plesnit. Varianta unei operatii nu era tocmai una fericita, existand diverse riscuri: putea sa se fisureze din nou vasul de sange, puteam muti sau se putea deregla destul de puternic glanda tiroida aflata in apropiere.Astfel incat am facut tratament.
                  Medicul de familie pe care l-am avut pana sa ma casatoresc a stiut situatia, si la fel ca medicii care m-au tratat, mi-a recomandat sa nu mai fac nici un fel de efort si nimic ce imi poate accelera pulsul: stres puternic, suparari, etc.Asta presupunea ca in momentul in care voi avea un copil sa nasc prin cezariana.
                   Dupa diverse tratamente cheagul s-a retras dar restrictiile au ramas aceleasi. Dupa casatorie am schimbat medicul de familie iar pe perioada sarcinii  mi-a spus ca nu-mi poate face recomandare pentru cezariana daca nu are acte doveditoare.
                    Acele acte doveditoare erau vechi de 13 ani si ca sa le obtin a trebuit sa umblu pe drumuri intre spitale, sa caut toti acei medici, sa cer fisele vechi din arhiva ca sa pot dovedi afectiunea mea. Din pacate acei medici sunt foarte renumiti si greu de gasit in tara.Putinele dati cand i-am gasit ori nu aveau timp, ori imi faceam programare la consultatie( desi nu era cazul) si nu reuseam sa mai ajung la ei ca se termina programul si tot asa. De la secretariatul spitalului n-am putut obtine nimic fara aprobarile celor care m-au tratat, iar la seful de sectie pentru a obtine o audienta a durat destul de mult si pana am nascut n-am obtinut-o.
                     Doctorul  ginecolog care m-a avut in evidenta ani de zile stia situatia, dar a obtinut un post in Franta cu cateva luni inainte ca eu sa raman insarcinata. Atunci mi-a recomandat un coleg al sau la care am si fost si de care sunt multumita. Singura problema e ca acel doctor este rezident si deci nu are drept de decizie in anumite cazuri.Astfel, si el avea nevoie de acte doveditoare pentru a-mi putea obtine recomandarea de cezariana sau o recomandare din partea medicului de familie.
                    Va dati seama bineinteles ca nu am reusit sa obtin acea recomandare si nici actele doveditoare in ciuda faptului ca luni de zile am umblat intre spitale, pe la usa cabinetelor si a medicilor care m-au tratat in trecut.
                     Luni pe 22 iunie merg la controlul de rutina.Aveam 38 de saptamani si 2 zile. Si medicul mi-a zis sa raman sa ma interneze ca nazdravanul e pe drum. Simteam si eu asta. Toate semnele imi indicau ca mai mult de o zi-doua nu va mai sta in burtica. I-am spus ca merg sa-mi iau bagajul de spital de acasa si revin. Atunci mi-a zis sa revin marti la ora 7 dimineata sa ma interneze si marti dupa-amiaza sau miercuri urma sa facem cezariana. Obtinuse aprobare de cezariana de la un medic cu drepturi depline dar care isi incepea tura de marti de la ora 12.
                       Bun. Merg acasa, pregatesc bagajul.Eram extrem de calma si aveam mereu impresia ca voi naste miercuri.Aveam un feeling pe care ma bazam extraordinar de mult.Si totusi nazdravanul nu a fost de acord.
                      La 2 noaptea am simtit cum s-a rupt apa. Am mers sa verific si parca nu era asa.Merg inapoi la somn. Dupa vreun sfert de ora de butonat telecomanda simt din nou lichid curgand.Ma duc din nou sa verific. Din nou se oprise.Dupa cateva runde de verificari imi sare tot somnul si merg sa ma pregatesc pentru internare. Ma fac frumoasa, ca doar urma sa fac cunostinta cu minunea din viata nostra. Pregatesc bagajul si intre timp apar contractiile, din ce in ce mai dese si pierdeam din ce in ce mai mult lchid.
                     Dupa semnele stiute dar care n-o sa le xplic, stiam ca in urmatoarele 24 de ore voi naste.Eram linistita stiind ca travaliul poate dura ore bune si chiar mai mult de o zi. Sotul a simtit ca ceva nu e in regula si ma tot intreba ce s-a intamplat. Stiind ca dimineata trebuie sa mearga la servici, are de condus si trebuie sa fie odihnit si concentrat la ce are de facut i-am spus ca nimic si sa adoarma la loc.Il voi trezi eu daca e cazul. N-avea nici un rost sa-l impacientez de la 2 noaptea cand stiam ca eu cateva ore bune nu voi avea probleme si dureri.
                     Intre timp s-a trezit si mama, am ras, am glumit, ne-am pregatit pana pe la 4 cand am simtit ca s-a trezit complet.Atunci i-am spus ca s-a rupt apa pe la ora 2.Bineinteles ca a facut mai rau ca un titirez si ca nu stia pe ce sa puna mana mai repede, ce sa-mi faca mie si asa mai departe.
                    Eu eram in continuare calma si amuzata de situatie pentru ca stiam cum va rectiona ea cand va auzi. De aceea nici nu i-am spus mai devreme.
                   Apoi l-am sunat pe doctor sa-l anunt. Mi-a zis sa merg sa ma internez si sa-l astept ca vine si el .L-am trezit pe sot si l-am anuntat.Nu aveam incotro pentru ca eu nu puteam conduce.Asa incat a trebuit sa ma duca el la maternitate.Pe drum am ras, am glumit si ne-am amuzat pe seama faptului ca Razvanel a vrut sa aiba aceeasi data  a nasterii cu el, adica 23.
                   Ajunsi la maternitate m-a internat doctorita de garda si m-a trimis la sala de nasteri.Era in jur de 4 jumatate - 5 dimineata. Pe sot l-au fugarit asistentele care dormeau pe bancute pentru ca erau jenate de faptul ca le vede un barbat dormind. Asa ca a trebuit sa astepte in triaj, la intrarea in maternitate.
                  Pentru ca erau multe mamici care asteptau sa nasca nu au mai avut loc in salon si am stat exact usa in usa cu sala de nasteri, care era mereu deschisa. Va dati seama ca am vazut toate nasterile care au avut loc inaintea mea, cu toate manifestarile posibile si imposibile.
                 Totusi nu m-am lasat influentata si mi-am vazut de tehnicile de respiratie si relaxare invatate pe perioada sarcinii si menite sa ma ajute la nastere. Din cand in cand venea si ma controla medicul si ma intreba daca am dureri.Bineinteles ca aveam dar nu mi se pareau puternice sau insuportabile.Si atunci mai mereu ziceam ca nu prea.
                Abia cand am inceput sa simt ca mi se taie respiratia la fiecare contractie si ca am o senzatie de paralizie am spus ca am dureri si mi-au zis sa  cronometrez la cat timp am contractiile si cat dureaza.
                 Intre timp medicul meu si cel care isi daduse aprobarea pentru cezariana mea si care stia situatia au cautat-o pe doctorita care era de garda sa obtina aprobare e la ea. Asa e protocolul. A venit , m-a consultat intr-un mod mai mult inuman decat uman. Nu a fost deloc gentila ci efectiv m-a consultat ca pe un animal, dar in fine, n-o sa dau detalii. Si nu a vrut sa dea aprobarea. Le-a spus atat: o ajutam putin cu nu stiu ce, apoi cu nu stiu ce si o mai ajutam cu nu stiu ce si o sa nasca natural ca e tanara.
                  Nu am inteles si nici retinut vreunul din cei 3 termeni medicali care erau meniti sa ma ,,ajute'' dar bineinteles ca m-am speriat. Riscurile unei nasteri naturale erau foarte mari: putea sa imi plesneasca un vas de sange oriunde in corp, inclusiv la creier. Asta putea avea urmari grave - puteam ramane o leguma sau puteam muri la nastere. In acelasi timp, un astfel de accident vascular putea afecta nasterea si puteam bloca copilul la nastere si atunci ar fi aparut si alte riscuri asupra lui.Dar nu aveam actele care sa dovedeasca asta si doctorita nu m-a crezut. A zis ca vreau eu cezariana la moft.
                   Nu imi vor ajunge niciodata cuvintele sa exprim ce sentimente am avut in acele momente si ce fel de trairi interioare am experimentat. Doctorul meu si celalat doctor au insstat sa imi aprobe cezariana si nu a vrut deloc. Era in jur de ora 7. Singura speranta era sa astepte Raz pana dupa ora 12. Dar nu a vrut. Deja pierdusem aproape tot lichidul si contractiile erau foarte dese si foarte dureroase ca abia le suportam.
                  Doctorul a vrut sa ma linisteasca si a zis ca poate se razgandeste doctorita de garda. Sant totusi 3 motive pentru care ar fi trebuit sa aprobe cezariana: afectiunea mea medicala, cordonul era in jurul gatului lui Raz si capul lui era destul de mare pentru bazinul meu. Deci efortul era neaparat necesar in cazul nasterii naturale.
                  Medicul a sperat ca se va razgandi, iar daca nu o va face doctorita de garda o sa fac o anestezie epidurala pentru a ameliora efortul si durerea.
                  Speriata de variantele care ma asteptau si deja obosita de durere si de griji asteptam in fiecare secunda  sa aud ca s-a rezolvat si avem aprobarea. Intre timp vine o asistenta si imi face o perfuzie. O intreb pentru ce e si imi spune ca ma va ajuta sa ma dilat mai repede ca sa nu am un travaliu lung si dureros si astfel sa reducem efortul.
                   Atunci mi-am dat seama ca nu voi mai face cezariana si am ramas cu speranta spre epidurala. Intre timp contractile au devenit de-a dreptul insuportabile. Pntru asta m-a ajutat foarte mult perfuzia respectiva. Abia atunci am inceput sa recunosc ca am dureri. Eram extenuata si extrem de ingrijorata. Inca nu stiam cum voi naste.
                   La un moment dat apare medicul meu si ma intreaba de duireri si contractii. I-am explicat si apoi i-am spus ca eu simt ca nasc si ca nu-l mai pot tine. M-am informat suficient inainte cat sa stiu la ce sa ma astept. Stiam ca acele senzatii pe care le am sunt pentru ca mai am putin si nasc. Medicul a incercat sa ma linisteasca si mi-a zis sa am rabdare ca nu are cum daca abia am inceput sa am dureri . Intre timp a venit celalat doctor care imi stia situatia si venise tot pentru mine pentru ca tura lui incepea dupa-amiaza.
                   Au dat sa plece amandoi si atunci, intr-un moment de maxima extenuare si dureri am tipat la ei : ,,Santeti nebuni? Eu nasc acum...aici...nu mai pot sa-l tin'' S-a facut o liniste deplina si bineinteles ca fiind langa sala de nasteri nu stiau care mai de care sa bage capul pe usa sa vada cine e nebuna care tipa la medici.
                  Atunci ei au zambit si au zis : ,,hai sa vedem daca e asa cum zici tu''. M-au urcat pe masa si m-au consultat. S-au albit la fata amandoi. Si imediat doctorul meu mi-a spus printr-un zambet usor fortat: ,,cred ca o sa nasti putin''.
                  I-am zis ca nu se poate, inca nu am facut anestezia si deja simt ca nu mai pot nici sa-l tin si nici nu mai rezist durerilor si starilor de neliniste. Au spus ca nu mai este timp de anestezie si ca ma vor ajuta ca totul sa fie bine.
                   In acel moment mi-au dat lacrimile.Cred ca m-am panicat destul de tare gandindu-ma la ce era mai rau.I-am tot rugat sa-mi faca macar anestezia si imi repetau ca nu e timp. M-au dus pe sus pe masa de nasteri si au amanat o alta pacienta. Langa mine era doctorul meu, doctorul care venise tot pentru mine, moasa si sotia doctorului meu care e si ea medic. Cu toti erau palizi la fata si destul de panicati si faceau mai rau ca un titrez in jurul meul.
                   Au mai chemat si 2 asistente si le-au cerut sa pregatesca nu stiu ce perfuzii si injectii pentru orice eventualitate. Bineinteles ca nu retin acum ce au pregatit ele. Stiu doarca eram foarte speriata si ei la fel si ma-u ajutat cat cat au putut.
                   Dupa ce m-au urcat pe masa, la prima contractie mi-au zis sa imping cu toata puterea. Am impins. In acelasi timp doctorul celalalt si moasa impingeau de burta mea. Simteam ca se rupe totul in mine, ca sant ca un balon gata se explodeze.Mi-au dat si lacrimi de durere. Pana s-a terminat contractia am simtit ca mai e un pic si iese capul. Mi-a confirmat si doctorul.La urmatoarea contractie...la fel...toti impingeau de burta mea..asistentele cu perfuzii pregatite in jur...eu impingeam cu toate fortele. Ma temeam ca daca nu ma fortez suficient prelungesc lucrurile si atunci efortul va fi si mai mare si riscurile la fel.
                   Atunci am simtit ca a iesit capul si imediat am simtit si am auzit cum m-a taiat.Destul de mult chiar. La urmatoarea contractie a iesit si corpul.M-au felicitat toti din camera si i-am vazut usurati.Mi-au zis ca totul e in ordine si Raz e bine.M-am linistit si am simtit o stare exagerata de usurare. I-am zis doctorului ca lesin. Imi tremura corpul si mainile si toate de parca aveam convulsii. Atunci imediat mi-au dat cateva palme si i-am auzit ca prin vis tipand la mine: ,,Laura trezeste-te! Trezeste-te!''. M-am trezit si am simtit o fierbinteala ciudata in tot corpul. I-am spus imediat doctorului.Atunci s-a linistit complet si a zis ca e normal. E de la perfuzia pusa si ca asa trebuie sa ma simt.
                   Apoi mi-a zis inca un pic si gata. A zis ca la urmatoarea contractie o sa scoatem placenta, coasem ce s-a taiat si gata...am scapat. Mi-a facut o anestezie locala sa ma poata coase.A venit contractia, a iesit placenta si a inceput sa coase. Pentru ca vazusem inainte multe nasteri stiam ca dupa 3-4 fire gata , s-a terminat. Le numar. Trec 4-5-6-7 fire si intreb: ,,mai aveti de cusut''? Imi spune inca vreo 3 fire si gata. Intre timp imi mai face o anestezie pentru ca incepusem sa simt intepaturile acelor.Am numarat inca 4 fire si vad ca iar baga ata in ac...si il intreb iar: ,,ati zis ca mai sunt 3 fire si gata...au fost 4...tot mai este?''. A zambit si a zis: ,,dar tu chiar le numeri? lasa ca ce e mai greu a trecut.''
                 Nu le-am mai numarat apoi. Eram fericita ca s-a terminat si ca Raz e bine si eu la fel. Nu ma mai interesa nimic altceva. Dupa ce m-a terminat de cusut mi-au verificat reflexele, mi-au mai pus o perfuzie si m-au dus in salon pe pat cu gheata si au zis ca timp de 2 ore sa nu adorm si sa masez continuu burta cu gheata.
                 In acele 2 ore am trimis mesaje tuturor si am anuntat venirea pe lume a lui Raz. Eram extenuata dar fericita . Stiu ca se putea mult mai rau.
                   Dupa prima ora, a venit la mine o buna prietena pe care am cunoscut-o pe forum si care lucreaza la maternitate. Ea i-a facut primele poze ale lui Raz si a avut grija de el pana seara cand m-au dus in salon cu el.Tot ea m-a ajutat sa merg sa-l vad pe parcursul zilei si sa-i dau sa manance.

                 Asta e povestea nasterii. Daca birocratia noastra n-ar fi atat de aiurea si daca unii n-ar fi atat de comozi as fi putut sa nu traiesc acele momente de groaza, teama si panica. Dar asta e...sant fericita ca a trecut si totul e bine.
                 Ca o ironie a sortii, dupa 6 luni de la nasterea lui Raz oricine vrea sa nasca prin cezariana plateste o taxa si se rezolva. Dar mie imi trebuiau acte doveditoare vechi de peste 10 ani si trebuia sa umblu pe la spitale, doctori si asa mai departe. Dar cum am mai spus. Ma bucur ca a trecut cu bine.

0 comentarii:

Persoane interesate

De ce am un blog?

Pentru ca multe le uitam si pentru ca asa ni le vom putea aminti cu placere oricand. Pentru ca aici toti cei dragi vor fi la curent cu ultimele mele nazdravanii...
Pentru a vedea mai bine pozele dati click pe ele si se vor mari

About Me

Fotografia mea
Razvan
Despre mine, ce pot spune? Sunt un nazdravan pus pe sotii, dar mai bine va las sa ma descoperiti singuri...
Vizualizați profilul meu complet