Blogul nazdravanului

                             In sfarsit acasa. Desi am stat doar 3 zile in spital..pare enorm cand esti acolo.Si vroiam acasa amandoi...si eu si mami. Vroiam sa il vad si eu pe tati, sa-i vad pe bunici , pe nasi  si pe toti cei dragi noua.
                             Si uite ca am ajuns si acasa. Dupa minunatul vaccin si laudele de rigoare tati ne-a trimis sus in salon bagajul cu hainutele mele si m-a facut mami frumos, mi-a pus bratarica rosie la manuta si am coborat bucurosi. Abia asteptam sa ne vedem acasa. Sa stau in patutul meu si sa nu mai aud alti copii plangand.

                              Ajunsi jos bineinteles ca si tati si bunicii nu stiau care mai de care sa ma priveasca, sa ma pupe si sa ma tina la ei.He he...dar mami, ca sa nu se supere nimeni m-a tinut ea pana acasa.Si acasa la fel...toti prin jurul meu sa ma vada, sa ma pupe, sa aprecieze cu cine seman mai mult.Clar seman cu tati.Asta a fost primul verdict.

                              Si uite-asa au trecut zilele si veneau tot mai multi sa ma vada, sa ma cunoasca, sa aprecieze cu cine seman mai bine sa intrebe tot felul de detalii legate de mine: am colici? mananc bine? dorm bine? plang mult? ii las pe ceilalti sa doarma bine? si asa mai departe...
                               Cel mai amuzant fapt a fost acela ca deja nu mai semanam doar cu tati...unii mai spuneau ca seman si cu mami...si cu bunicii...eheee...dar asta e...norocul meu ca eram cam somnoros si nu prea le auzeam discutiile.

                               Cam asa am petrecut eu primele zile acasa: inconjrat de toti cei dragi, cu multe vizite, vorbe bune, urari calde si aprecieri.